One plus One

OnePlus One va fi disponibil din Iunie

Mult anticipatul telefon bazat pe Android, OnePlus One, care are un pret ce porneste de la doar 299$ va fi disponbili pe piata incepand in iunie.

Telefonul va rula pe baza sistemului de operare Android, fiind construit de compania chineza OnePlus, in asociere cu cei de la Oppo. Momentan telefonul este diponibil doar pe baza unui sistem de invitatii, insa nu pentru mult timp, compania luand decizia de a il face disponibil pe piata fara restrictii.

Telefonul OnePlus One va avea un procesor quad corem un display de 5.5 inch, si un pret de 229$ pentru varianta de 16 GB, respectiv pretul de 349$ pentru varianta cu 64 GB de spatiu pentru stocarea datelor.

Varianta pe 16 GB va fi disponibil intr-o versiune de culoare alba, incepand cu sfarsitul lunii iunie a acestui an, varianta de 64 GB va fi disponibila pe negru, si va fi comercializat incepand cu a doua jumatate a lunii iulie.

Initial telefonul a fost disponibil pe un sistem de invitatii, si prin participarea la un concurs in care cei ce doreau sa achizitioneze acest telefon trebuiau sa-si distruga telfonul actual pentru a putea achizitiona OnePlus One pentru doar 1 dolar, participantii la acest concurs au primit invitatii ce le puteau imparti prietenilor, pe baza invitatie acestia putea achizitiona telefonul, insa la pret intreg.

Daca esti tentat sa achizitionezi un smartphone high-end la un pret acceptabil atunci ar fi bine sa iei in considerare solutia celor de la OnePlus, insa va mai trebui sa astepti putin pana in luna iunie, si daca ar fi sa va dam un sfat util, ar fi bine sa puneti ceva mai multi bani la pusculita si sa alegeti versiunea cu 64 GB, fiind doar cu 50% mai scump decat varianta cu 16 GB, avand in vedere cat de multe date sunt transmise si stocate in ultima vreme se poate dovedi a fi o decizie inspirata.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *